Prestam servicii de intretinere proactiva si reactiva in regim de urgenta pe parte electrica si de automatizari la instalatiile si masinile dvs. Implementam produse noi, de la cele mai simple aplicatii electrice pana la automatizari complexe cu PLC, in cazul in care nu doriti sa apelati la fabricant sau serviciul nu va este oferit de acesta.
Rokura Aplicaţii Industriale SRL face parte din grupul ROKURA, o companie dinamică, recunoscută ca integrator de soluţii la cheie, cu 16 ani de experienţă naţională şi internaţională, principalul obiectiv al companiei fiind promovarea surselor regenerabile de energie (cogenerare), implementarea soluţiilor de producere şi valorificare a energiei electrice „verzi” (panouri solare fotovoltaice şi turbine eoilene).
Suntem o firma de proiectare instalatii electrice. Intocmim proiecte pentru case de vacanta, cladiri de locuit (blocuri), cladiri administrative, centre comerciale, etc. Proiecte la preturi avantajoase. Va asiguram tot sprijinul nostru in realizarea a ceea ce v-ati propus.
Suntem o firma cu 10 ani de experienta in montajul reclamelor luminoase de toate tipurile. Experienta acumulata a fost in tari precum Spania Portugalia unde am desfasurat in ultimii trei ani activitatea unde avind puternici clienti precum: Audi, Seat, Skoda, Volkswagen, Lamborghini, Repsol, Galp, banci precum Santander, Millennium, Bancul Popular de Spania. Pentru mai multe detalii despre produsele noastre nu ezitati sa ne contactati.
S.C. Pravalia cu Amintiri S.R.L. este o societate comerciala cu capital 100% romanesc, care prin intermediul site-ului www.electricup.ro doreste sa aduca cat mai multa "energie verde" in casele oamenilor, in birouri, dar si in zonele de productie. Suntem o echipa tanara, oferim solutii personalizate de consultanta in alegerea produselor, proiectare si montaj pentru persoane fizice, pentru clientii B2B si pentru institutii publice.
S.C. PIFATI S.A. SCURT ISTORIC Infiintata in 1976, incepand cu martie 1991 se transforma in societate pe actiuni iar in perioada 1991-2000, prin aport de capital privat devine societate cu capital privat. OBIECTUL DE ACTIVITATE Obiectul principal de activitate al societatii este acela de producator de: Cazane de abur saturat de joasa presiune 0,7 bar de 150-2500 Kg/h; Cazane de abur saturat de medie presiune 4-12 bar de 300-6.000 Kg/h; Cazane de apa calda (75-95C) cu debite calorice intre 0,02 - 3 Gcal/h; Cazane de apa fierbinte (150C) cu debite calorice intre 0,5 � 3 Gcal/h; Utilaje din instalatii si centrale termice: expandoare 300 � 2000 l rezervoare V = 0,3 � 10 m3 butelii de egalizare cosuri de fum 150 � 450 colectoare Dn = 100 � 400 mm, Pmax = 16 bar degazoare V = 1,6 � 10 m3, Pmax = 6 bar Grupuri de pompare cu utilizare casnica, industriala si de incendiu, hidrofoare casnice si industriale, cu debite cuprinse intre 2,5-200 mc/h, si presiunea 20-120 mca, echipate cu 1-6 pompe Wilo; Module de expansiune V = 1 x 1000 � 2 x 5000 l Preparator apa calda cu acumulare V = 200 - 20.000 l; Rezervoare de combustibil cu pereti dubli V = 10 m3, 30 m3 Module de recuperare condens Module pentru instalatii solare PIFATI comercializeaza pentru dotarea produselor proprii: Arzatoare Lamborghini (Italia), GB-Ganz (Ungaria), Weishaupt (Germania), Saacke (Austria) Pompe Wilo (Germania) Statii de dedurizare automate Lamborghini (Italia) si CWG (Belgia-Ungaria) Supape de siguranta si sticle de nivel Vyc (Spania) Elemente de comanda si automatizare Moeller AEG (Germania), Omron (Japonia), Honeywell (U.S.A.) PIFATI efectueaza: Cercetare aplicativa in domeniul principal de activitate; Lucrari de spalare chimica a cazanelor de abur si apa fierbinte Analize de laborator pentru stabilirea tehnologiilor de indepartare a depunerilor Lucrari de dezincrustare si protejare a suprafetelor interioare ale cazanelor de abur si apa fierbinte Montaj si reparatii cazane de abur, apa calda si fierbinte, instalatii de incalzire centrala Montaj, reparatii, revizii si modernizari la instalatiile de automatizare al cazanelor Studii de fezabilitate (prefezabilitate) Proiectare cazane (caldarine), instalatii de ardere, instalatii de automatizare si centrale termice Modernizare cazane de abur si apa fierbinte, instalatii de ardere, introducere solutii de cresterea eficientei si sigurantei in exploatare, adaptare instalatii de ardere din import pe cazane autohtone Masuratori termotehnice si termochimice, bilanturi termice, expertizari Lucrari de control nedistructiv la recipienti, table, conducte etc. Lucrari de tratamente termice la tamburi de cazane si suduri Masuratori cu ultrasunete pentru stabilirea grosimii peretilor la tamburi, conducte s.a. Consulting si diagnoze �n domeniul instalatiilor termoenergetice. Oferte de statii de tratarea apei cu debite continue si intermitente de 0,5-32 mc/h Oferte de instalatii de ardere, (0,002 - 10 MW) pe orice combustibil PIFATI S.A. se doreşte o companie mobila, ambitioasa, mereu cu fata spre viitor, intotdeauna un partener credibil si serios �n afaceri.
SC " CONS PRO " SRL a fost infiintata in anul 2004. Domeniile de activitate sunt: Tamplarie PVC - profile VEKA - Germania si AL - profile ALUMIL - Grecia, proiectare si executie instalatii gaze naturale ( exista autorizatii ANRGN Bucuresti), termice, sanitare, confectii metalice. Printre parteneri se numara persoane fizice, juridice (SC"TAKATA PETRI" SRL SIBIU , MAGAZINUL KAUFLAND SIBIU,PARCUL INDUSTRIAL MIERCUREA SIBIULUI etc. precum si institutii ale statului (Primaria Selimbar, Administratia Pietelor Sibiu, etc.) Societatea are un nr.de 25 de angajati.
Vanzare de combustibil biodiesel conform standardelor cerute de UE. Biodieselul este obtinut din uleiuri vegetale combinate cu aditivi corespunzatori, nu contin petrol dar poate fi amestecat in orice proportie cu motorina clasica pentru a obtine un amestec ce poate fi folosit drept combustibil pentru motoarele cu ardere interna. Biodieseul are un continut de Oxigen de 11% cea ce asigura o buna ardere a acestuia. Se degradeaza rapid si astfel reduce riscul pentru sol si apa freatica in timpul transportului, depozitarii si folosiri. Biodieselul nu este clasificat drept un produs periculos si este incadrat in clasa 1 de periclitare a apei. Are o capacitate de lubrefiere ridicata cea ce reduce rata de uzura a motorului. Produsul nostru ete insotit de fisa tehnica a produsului si analiza efectuata in Laborator certificat si autorizat de UE. Pentru informatii mai detaliate precum si pentru o oferta de pret contactati-ne telefonic/fax sau vizitati adresa noastra de web. SC Chemission S.R.L Closca str. Nr. 47 515600 Cugir jud. Alba Romania Tel.: +40 (0) 258 750 463 Fax.: +40 (0) 258 750 753 mobil : + 4 0749 277 140 web: www.chemission.ro www.chemission.com
Executie instalatii electrice civile si industriale, bilanturi energetice, retele si bransamente electrice, consultanta energetica, instalatii de compensare a factorului de putere, executie tablouri electrice forta si automatizare, instalatii de protectie prin legarea la pamant.
Suntem unul dintre cei mai importanti importatori de produse cu caracter specific pentru centrala nucleara si pentru alte unitati, institutii, etc. Functionam de peste un deceniu si asiguram o calitate deosebita a serviciilor, avem ca deviza seriozitatea, solutionarea rapida si benefica a oricaror probleme punand mereu pe primul plan satisfactia. clientului.
Distribuim la nivel national de sobe cu samota si fara, sobe cu cuptor, seminee, centrale termice pe lemne si carbuni, plite electrice, convectoare (pe gaz), boilere electrice (40/60/80), constructii civile si industriale din otel, structuri metalice de rezistenta, confectii metalice.
S.C. TEHNOLEMN IMPEX 2000 S.R.L. Chiojdu- Buzau. C.U.I.13556130 Nr.Reg.Com J10/507/2000 Tel/fax 0238599681 Profilul de activitate al firmei este exploatarea si prelucrarea primara a lemnului. Cod CAEN : 0201 ;2010. Forma de proprietate: PRIVATA
S.C. Mlm Instal 2006 Srl a fost infiintata la sfarsitul anului 2006, venind in intampinarea clientilor care isi doresc caldura in caminul lor. Preturile mici si calitatea produselor speram sa ne recomande ca partener al dumneavoastra. Suntem o firma mica, dar care pune pret pe clientii ei. Va asteptam sa va convingeti de asta.
Avem experienta de peste 10 ani in management,vanzari si marketing in domenii diverse - industrie, comert, banci. Organizam retele nationale de vanzari / marketing. Organizam cursuri motivationale vanzari / marketing, cu monitorizare rezultate! Oferim clientilor seriozitate si profesionalism. Aducem numai produse de top-calitate cum ar fi panouri sandwich pentru hale, tamplarie PVC/AL, solutii energetice din surse regenerative.
Societatea a fost infiintata in anul 2004 si este autorizata de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale ( A.N.R.G.N. ) si agreata de catre S.C. DISTRIGAZ SUD S.A. in : -- proiectarea si executia instalatiilor de utilizare a gazelor naturale industriale si neindustriale; -- autorizata ISCIR pentru executarea lucrarilor de Montare/ Instalare : a) cazane murale sau de pardoseala pentru incalzirea centrala cu tiraj fortat sau tiraj natural P < 70 kW b) cazane de pardoseala pentru incalzire centrala 70 kW < P < 300 kW; c) tuburi radiante, convectoare , generatoare de aer cald etc. -- instalatii sanitare -- are implementat si certificat standardele ISO 9001pentru calitate si ISO 14001 pentru mediu
SUNNY OIL AD is a wholesale and retail company for petroleum products, which operates on the northwest territory of Bulgaria. The company has been founded 1996 in town of Vidin, Bulgaria and has became one of the leading company in the region. Under the companys management is the biggest complex (petrol pumps, LPG filling station, big TIR - parking, restaurants, coffee shops and more) in Vidin district. We are preferred supplier for all big companies, which are placed in the region, because of our reputation, competitive prices, flexible policy and availability of our own specialized transportation. The company is operating big fuel depot as an authorized warehousekeeperand is able to store the product without paying excises in advance but after the realization. Since 2002 we have established a network of mobile petrol pumps (for gasoline and diesel), which is taking the main part of our retail policy. The company is operating with 23 mobile stations and the average monthly realization is 350 tons diesel and 50 tons gasoline only thrugh the network. Our company personnel team consist 95 high qualified employees. The annual total companys realization is more than 10 000 tons of different fuels. With turnover more than 15 000 000 BGN ( around 7 500 000 EUR ) our firm is among the biggest taxpayers in the region.
Atestata de Minsterul Mediului si Gospodaririi Apelor si inscrisa in Registrul National al Elaboratorilor de Studii Pentru Protectia Mediului Studii de Impact Asupra Mediului RM, RIM, BM, RS, EA executa documentatii tehnice necesare obtinerii: Avizului / Acordului / Autorizatiei de Mediu; - Raport de mediu pentru planuri urbanistice zonale si generale; - Studiu de impact si raport privind evaluarea impactului asupra mediului; - Memorii tehnice, fise de prezentare si declaratie - Bilant de mediu (pentru orice domeniu de activitate); - Monitorizare biodiversitate - Elaborarea programului de conformare (masuri, responsabilitati, termene, costuri) prin asistenta la negocierea cu autoritatea de mediu; - Raport de securitate - Raport de amplasament - Studiu de evaluare adecvata - Registrul local al spatiilor verzi Aviz de mediu Necesar pentru PUG, PUZ , PUD, alte planuri si programe. Lipsa Avizului de Mediu, impiedica punerea in aplicare a Planului sau al Programului Acord de mediu Necesar pentru obtinerea Autorizatiei de Constructie, atat pentru obiective noi cat si pentru extinderea celor deja existente. Amenzile acordate de catre comisarii Garzii de Mediu pentru lipsa Acordului de Mediu sunt cuprinse intre 30.000 - 60.000 RON. Autorizatie de mediu Necesara funtionarii in deplina legalitate a societatii dumneavoastra, valabila pe o perioada de 5 ani. Amenzile acordate de catre comisarii Garzii de Mediu pentru lipsa Autorizatiei de Mediu sunt cuprinse intre 30.000 - 60.000 RON Contact Expert S.E.A. Ecolog Adrian Balan -TEL. 0743 919741 0734 534616 TEL/FAX. 0232 760424 http://ecologicam8.wix.com/ecologic-amb#!certificat-de-inregistrare/czlg
Energobit Tavrida, firma Romano-Estoniana are ca obiect de activitate comercializarea aparatelor de medie tensiune produse de Tavrida Electric. Comercializam intreruparoare de MT, reanclansatoare de MT, contactoare si separatoare.
Compania Trade Inox va pune la dispozitie un serviciu de aprovizionare prompt si de incredere pentru toata gama de semifabricate si produse finite industriale din oteluri inoxidabile. Misiunea noastra este sa oferim cea mai simpla, convenabila si eficienta metoda de aprovizionare pentru a satisface cerintele clientiilor nostri. Fiecare domeniu industrial are cerinte specifice privind otelurile inoxidabile din instalatiile sale ( fie ca vorbim de domeniul alimentar, pharma, hidroenergetic, petrolier si chimic, constructii sau altele). Fiecare importator (distribuitor) de oteluri inoxidabile din piata locala, s-a specializat (mai mult sau mai putin) pe unul sau mai multe domenii industriale. Noi suntem familiarizati atat cu cerintele specifice domeniilor enumerate mai sus cat si cu posibilitatile fiecarui furnizor local de a raspunde prompt unor cerinte particulare unui domeniu dat. Acordam o atentie deosebita instruirii continue, pentru garantarea unei maxime satisfactii in utilizarea serviciilor noastre. Bucurandu-ne de o reputatie foarte buna in randul clientilor nostri, suntem increzatori ca alaturi de noi procesul Dvs. de aprovizionare cu produse din oteluri inoxidabile va fi mult imbunatatit. Pentru mai multe detalii nu ezitati sa ne contactati.
SC Haintz Consulting SRL realizeaza gama completa de evaluari ANEVAR. Servicii de evaluare si reevaluare pentru: proprietati imobiliare, intreprinderi, active financiare, bunuri mobile. Detinem competenta in evaluarea activelor cu grad ridicat de specializare. - Evaluare pentru garantarea imprumuturilor, - Evaluare pentru impozitare, - Evaluare pentru raportare financiara, - Evaluare pentru vanzare-cumparare, - Evaluare pentru fuziuni, - Evaluare pentru asigurare, - Evaluare pentru lichidare, - Evaluare pentru rezolvarea litigiilor, - Evaluare pentru expropriere. Cerficare energetica pentru cladiri, constructii si instalatii. Prin persoanalul de specialitate atestat MDRT, societatea realizeaza evaluari si rapoarte de audit energetic. Specialistii societatii sunt auditori energetici gradul 1, pentru cladiri si instalatii si dispun de o vasta experienta in cercetare si proiectare.