Creativ Consult este o companie de consultanță înființată la începutul anului 2009 în Iași specializată în furnizarea de servicii pentru următoarele domenii de activitate: accesarea fondurilor nerambursabile, implementarea şi managementul proiectelor europene, contabilitate, finanţe, fiscalitate, gestiunea şi administrarea resurselor umane. Peste 100 de firme din toată regiunea Moldovei ne-au devenit clienți în cei 6 ani de la înființare. În privința accesării de fonduri nerambursabile am gestionat 93 de proiecte cu valori cuprinse între 67.000 și 10.600.000 lei. Suntem membri ai organizaţiei profesionale Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. În anul 2012 am obţinut locul al 2-lea în Topul naţional al celor mai bune societăţi membre CECCAR – Filiala Iaşi. Din anul 2014, CREATIV CONSULT, a devenit membră cu certificat de atestare AMCOR, fapt ce confirmă profesionalismul serviciilor de consultanță pentru afaceri și management, oferite de către compania noastră. 0757- 046.452 Iași, Șoseaua Națională, nr. 15 www.creativconsult.com.ro
Firma de asigurare de consultanta de specialitate IMM-urilor pe linie financiar bancara si de fiscalitate, consultanta persoanelor fizice pentru investitii credite si asigurari, consultanta in investitii, consultanta management.
Asigurare de consultanta de specialitate IMM-urilor, persoanelor fizice si juridice, servicii de accesare fonduri europene, asigurare consultanta pe parcursul desfasurarii investitiei, consultanta financiara.
Firma noastra detine o experienta vasta in ceea ce priveste atragerea de fonduri nerambursabile europene, consultanta in afaceri si solutii de dezvoltare, propuneri investitionale in diferite domenii, business plan-uri si analize de piata.
Compania KD Life Asigurari S.A. este prezenta pe piata din Romania din martie 2006 si face parte, alaturi de KD Investements, KD Capital Management si KD Fond de Pensii, din divizia romana a trustului financiar sloven KD Group.
Suntem o companie care ofera servicii ce includ acordarea de credite, in colaborare cu 16 banci; intermedierea de asigurari, colaborare cu cea mai mare firma de brokeraj din Austria; produse financiare, investitii.
Financo Management asigura consultanta in atragerea de finantari din surse private, bancare sau din fonduri nerambursabile de la buget sau din fonduri ale UE. Asiguram consultanta pentru structurarea finantarii, verificarea eligibilitatii solicitantului pentru un anumit program de finantare, intocmim studiul de fezabilitate, planul de afaceri si cererea de finantare si implementam proiectul, intocmind si cererile de plata. Pentru partea de finantare bancara intermediem cel mai potrivit tip de finantare si garantare. Pana in prezent firma noastra are o experienta de peste 5 ani in atragerea de fonduri rambursabile si nerambursabile pentru clientii nostri. Clientii nostri sunt firme din zona de Nord -Vest a tarii din judetele Bihor, Salaj, Cluj, Satu Mare si Hunedoara. Aria de expertiza este cu accent pe sectorul IMM dar am avut proiecte realizate si pentru ONG-uri. Dintre programele de finantare nerambursabila pe care am inregistrat succese amintim: Phare, ANIMMC, POR si POS.
Societatea Sc Romvec Industrie Srl a fost înfiinţată la data de 01.10.1998. • Înregistrări: REG.COM. J 40 / 9856 / 1998, COD FISCAL: RO 11110319 • Sediu: Sediul social: Str. Iovita 7-9, Sector 5, BUCURESTI, • Contact: Tel/fax: 01.410.76.15 ; 410.66.77; Societatea este specializată în proiectarea şi execuţia lucrărilor de constructii - montaj – reparaţii în domeniile industriale şi civile. Principalele activităţi prestate pentru clienţii noşti sunt din sfera instalaţiilor şi echipamentelor termoenergetice şi includ: - proiectarea instalaţiilor - furnizarea echipamentelor, instalaţiilor şi accesoriilor / materialelor - instalarea – montarea echipamentelor şi utilajelor - punerea în funcţiune a instalaţiilor - repararea, service –ul şi mentenanţa instalaţiilor/ echipamentelor montate - asistenţă tehnică şi consultanţă de specialitate, instruirea personal de exploatare - servicii de RSVTI şi consultanţă de specialitate în domeniul instalaţiilor ISCIR S.C. ROMVEC INDUSTRIE S.R.L. asigură, la cererea clienţilor, realizarea de proiecte la cheie pentru centrale termice, sisteme termoenergetice de mică şi medie putere clasice cu turbine de abur, în cogenerare sau trigenerare cu turbine de gaz şi motoare termice, instalaţii de distribuţie şi utilizare agent termic (abur, apă), instalaţii tehnologice şi instalaţii sanitare, instalaţii electrice, instalaţii HVAC, instalaţii de automatizare, instalaţii de ardere, construcţii industriale sau/ şi civile (hale industriale, depozite, sedii, reşedinţe etc). Toate lucrările se execută în regim de asigurarea calităţii şi protecţiei mediului cu respectarea strictă a reglementărilor legale, a normativelor tehnice şi, după caz, a standardelor aplicabile fiecărui tip de prestaţie în parte. Societatea are implementat un sistem integrat de managemet al calităţii şi mediului certificat SR EN ISO 9001:2001 şi SR EN ISO 14001:2005 de organismul de certificare CERTIND acreditat ELOT În domeniile reglementate de prescripţiile tehnice ISCIR, furnizarea de echipamente/ instalaţii şi executarea lucrărilor de proiectare, instalare, montare, punere în funcţiune, service şi reparatii se face cu respectarea prevedeilor prescripţiilor tehnice – Colecţia ISCIR, specifice fiecărui tip de activitate şi de echipament/ instalaţie. Societatea este autorizată ISCIR pentru execuţia lucrărilor de montare/ instalare, p.i.f., service, reparare la cazane de abur şi apă fierbinte, cazane de apă caldă, recipiente metalice stabile sub presiune, conducte, instalaţii de automatizare în conformitate cu prevederipe prescripţiilor tehnice C1-2003, C4-2003, C9-2003, C10-2003, C11-2003 din colecţia ISCIR. Societatea este autorizată ISCIR ca OPERATOR RSVTI. Un sector deosebit de important în domeniul de activitate al ROMVEC INDUSTRIE SRL îl constituie furnizarea serviciilor de specialitate de Operator Responsabil cu Supravegherea si Verificarea Tehnica a Instalatiilor (RSVTI) pentru agenţii economici, instituţiile publice şi unităţile de interes public care deţin şi exploatează instalaţii şi echipamente ISCIR.
Firma ofera servicii de consultanta financiara - bancara cu sucursala in Cluj - Napoca, Turda, Campia - Turzii, Piatra - Neamt, Suceava, cu obiect de activitate in spatii propii sau inchiriate ca forma juridica s.r.l. cu administrator asociat unic . Selectam persoane dornice sa lucreze ca si director agentie (constiue avantaj pt cei care au lucrat in asigurari), consultant financiar bancar, agent marketing pensii private, pentru concern german.
Consultanta fonduri europene nerambursabile. Cauti un consultant profesionist ? - POS CONSULT SRL este o firma de consultanta ce se axeaza pe domeniu fondurilor structurale si de coeziune. Impreuna avem o experienta de peste 6 ani cuprinzand mai multe domenii: consultanta financiara, achizitii publice, managementul riscurilor, consultanta imobiliara, consultanta IT. Echipa noastra are ca scop aducerea unui mic aport in dezvoltarea durabila a economiei romanesti si la cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene disponibile. Consultanta accesare fonduri structurale De-a lungul anilor am realizat/finalizat proiecte in urmatoarele domenii de activitate: SAPARD/FEADR # Achizitii de utilaje pentru agricultura # Infiintare sere de leguminoase # Modernizare ferma de porcine/pasariv # Infiintare livada pomi fructiferi # Modernizare unitate de procesare produse lactate # Infiintare brutarie # Infiintare pensiunii turistice # Proiecte realizate pentru consilii locale (dezvoltarea infrastructurii de apa potabila, apa uzata, drumuri comunale, camin cultural) POS CCE # Achizitii utilaje pentru constructii # Statie de prelucrare a agregatelor # Acreditare/modernizare laborator fizico-chimic # Implementare sisteme ISO POR # Modernizare pensiune turistica # Achizitii aparatura cinematografica # Achizitii aparatura medicala # Achizitie aparatura topografica – proiectare # Modernizare/infiintare spalatore auto. WEBSITE: http://www.pos-consultancy.com BLOG: http://consultanta-fonduri-europene.blogspot.com/
Suntem o companie cu o experienta semnificanta in domeniul constructiilor civile si industriale, o echipa tanara si decisa sa duca la indeplinire sarcinile asumate. Detinem un portofoliu important de lucrari efectuate de o arhitectura diversificata. Oferim servicii profesionale in domeniul constructilorcivile si industriale la cele mai inalte standarde de calitate si seriozitate, case la rosu sau finisate - preturi incepand cu 160-450 euro/ mp materiale incluse.
Suntem o firma de constructii ce ofera serviciile sale atat persoanelor fizice dar si firmelor, executam constructii, finisaje interioare si exterioare, amenajeri interioare. Constructii de orice fel atat in Bucuresti cat si in provincie.
Expertcont Consult Project a fost infiintata in scopul satisfacerii nevoii crescande pentru servicii de consultanta fonduri rambursabile si nerambursabile, pentru orice tip de organizatie si pentru asistenta in domeniul dezvoltarii afacerilor . Cunoscand nevoile foarte mari de finantare ale organizatiilor romanesti si modul cum acestea pot fi indeplinite, cel putin partial, prin fonduri nerambursabile, ne-am concentrat activitatea in principal, pe servicii de consultanta accesare si implementare fonduri nerambursabile. Firma noastra elaborareza documentatia completa in vederea accesarii de fonduri europene nerambursabile de catre societati comerciale, persoane fizice autorizate, organizatii neguvernamentale si administratii publice locale. Avem capacitatea de a elabora, in timp foarte scurt si la preturi competitive, documentatia necesara obtinerii de fonduri europene nerambursabile pentru toate domeniile eligibile. De asemenea, asiguram asistenta necesara sustinerii proiectelor la finantatori, evaluatori,creditori si fonduri de garantare. Oferim servicii profesioniste si seriozitate in implementarea proiectelor europene asigurand realizarea acestora pana la inchiderea finantarii . Profesionalismul nostru va fi pus in sprijinul ideilor dvs., astfel incat puteti fi siguri ca ati gasit consultantul potrivit pentru obtinerea finantarii investitiei dorite. Impreuna putem face o echipa buna in lupta cu situatia economico-financiara actuala ! Suntem disponibili in toata tara . Date de contact: Mobil : 0724018950. Telefon/fax :0253/214444. Web: www.fondurieuropene.aaz.ro Consultanta fonduri nerambursabile* Consultanta accesare si implementare fonduri europene nerambursabile* Elaboram cereri de finantare pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile in baza unei strategii de strangere de informatii care va evidentia cea mai buna solutie financiara pentru afacerea D/voastra. Expertii nostrii se ocupa de conceperea si pregatirea intregului dosar de finantare pentru accesarea programului de finantare vizat. Pentru accesarea fondurilor structurale europene în vederea finanţării de proiecte trebuie urmată o anumită procedură. Un prim pas ce trebuie făcut, după ce vă decideţi să accesaţi fonduri europene nerambursabile, este acela de contactare a unei firme de consultanţă specializata pentru evaluarea şanselor de finanţare/eligibilitate şi, ulterior, pentru scrierea proiectului. EXPERTCONT CONSULT PROJECT va propune un plan in trei etape , cu ajutorul caruia veti putea obtine cel mai favorabil credit nerambursabil , respectiv : - Etapa l – Evaluare si indrumare finantare nerambursabila: - Informare cu privire la programele de finanţare care se pliaza pe ideile dv despre extinderea activitatii firmei dvs.; - Identificarea oportunităţilor şi soluţiilor pentru afaceri - Etapa ll – Concepere proiect: - Analiza eligibilităţii solicitantului şi stabilirea obiectivelor investiţionale - Planuri de afaceri - Analize financiare cost-beneficiu - Studii de fezabilitate - Strategii de marketing - Elaborare , depunere si sustinere cerere de finanţare - Etapa lll – Implementare proiect - Management de proiect : - Consultanţă la semnarea contractului cadru de finanţare - Asigurare cofinantare -elaborare – depunere – sustinere dosar credit banca - Consultanta, intocmire, depunere si sustinere dosare de achizitii - Intocmire, depunere si sustinere dosare de plati pentru decontarea cheltuielilor - Rapoarte intermediare şi finale solicitate de finantator. - Asistenta si verificare management implementare investitie. In speranta ca sunteti interesat in accesarea unui credit european nerambursabil, consultantii EXPERTCONT CONSULT PROJECT va stau la dispozitie. Suntem disponibili, in special, in Gorj, Mehedinti, Caras Severin, Hunedoara, Dolj, Valcea. Nu ezita sa contactezi EXPERTCONT CONSULT PROJECT !
Biroul de consultanta lucreaza cu profesionisti certificati si autorizati, folosind si colaboratori in conventie, eventual part time, pentru diverse servicii necesare pentru buna desfasurare a activitatii. Piata este testata si prin internet, comenzile venind si prin site-ul de consultanta si informare: www.real-estate.info.ro De asemenea, exista serviciul de traducere si interpretare in/ din engleza/ franceza/ romana, oferim reprezentare si negociere pentru tranzactiile imobiliare, pregatim colaboratori prin training de specialitate pentru servicii si participare la planuri si seminarii de marketing si investitii. Datorita spatiului virtual, piata de desfacere este nelimitata si usor accesibila.
Adevaris is an independent high-quality financial advisory firm with its headquarters in Bucharest, Romania. We offer a comprehensive and seamless range of Tax, Accounting, Payroll, Audit, and Finance & Controlling services to international and local clients.
Multi dintre noi sunt pusi in dificultate cand este vorba de a alege materialele optime pentru realizarea unei amenajari. Atunci intervenim noi,va consiliem, in functie de bugetul dv., sa nu arucati banii pe fereastra si suntem acolo sa ne asiguram ca aceste materiale sunt utilizate corespunzator.
Aveti nevoie de bani pentru proiectele dumneavoastra? Kardacor S.r.l. ofera consultanta in vederea accesarii de fonduri structurale. Realizam verificarea eligibilitatii, cererea de finantare, studiu de fezabilitate. Cunostintele noastre in domeniul instrumentelor structurale reprezinta atuul dumneavoastra in vederea obtinerii finantarii.
Suntem o firma de proiectare si consultanta care intocmeste proiecte pentru constructii civile, industriale si agricole si intocmeste documentatii pentru obtinere de fonduri nerambursabile. Intocmirea documentatiei si a proiectelor pentru fonduri nerambursabile va fi platita de beneficiar la primirea finantarii.
Societatea ofera servicii de proiectare completa in fazele PAC, PT, DDE SPF, SF, STUDII GEO, STUDII TOPO, avize si acorduri, expertize tehnice, consultante tehnice, decoratiuni interioare, pentru orice tip de constructii civile si industriale.
Despre Consulting Center S.R.L. Compania de consultanta in afaceri a fost creata ca rezultat al credintei fondatorului in posibilitatea de a oferi servicii de consultanta de inalta calitate, adecvate mediului de afaceri din Romania. Compania detine expertiza in realizarea documentatiilor si implementarea proiectelor in cadrul programelor Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE), Programul Operational Regional (POR), Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) si Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR). De asemenea dintre serviciile oferite de companie se regaseste si formare profesionala ce cuprinde atat cursuri autorizate MMSSF si CNFPA, finalizate cu diplome recunoscute de catre MMSSF cat si cursuri organizate la cerere finalizate cu certificate eliberate de catre organizatie. Cursuri autorizate: Manager proiect, Expert achizitii publice, Manager resurse umane, Manager in activitatea de turism, Ghid in turism, Administrator pensiune turistica, Receptioner, Secretara, Lucrator comercial, Limba germana/engleza, Izolator in constructii Valorile Consulting Center sunt: profesionalismul, responsabilitatea si flexibilitatea permanenta.