Suntem o unitate anexa a Asociaiei crestin Umanitare "Biserica Apostolica" avem soferi atestati, creata in vederea obtinerii de fonduri pentru derularea de proiecte umnaitare. Alegandu-ne pe noi contribuiti la implinirea misiunii organizatiei.
Firma noastra efectueaza transport intern si international de marfa si persoane de la adresa la adresa. Clientii nostrii beneficiaza de servicii la nivel inalt, siguranta si confort. Punctul nostru forte este pretul cu care am aparut pe piata. Ieftin, rapid, sigur si confortabil. NU AM AVUT EVENIMENTE RUTIERE. Contactati-ne cu incredere.
Carrion Expedition este una dintre marile firme specializate in transportul frigorific al produselor horticole. Functionand atat ca trasportator, cat si ca agentie de transport, Carrion Expedition isi bazeaza activitatea pe soliditatea organizarii sale si pe profesionalismul, exigenta si experienta echipei sale. Compania noastra administreaza mai mult de 1.000 de mijloace de transport, proprii si ale colaboratorilor, cu care se realizeaza transportul regulat de marfuri la nivel national si in toata Europa. Flota noastra de vehicule are o vechime medie de doi ani, mijloacele de transport fiind echipate cu cele mai noi si mai robuste sisteme de comunicatii, localizare si mesagerie, telemetrie de refrigerare a semiremorcilor, termografe omologate si sisteme de dezinfectie, cu scopul de a le oferi clientilor nostri servicii la cele mai ridicate standarde.
Firma infiintata in anul 1993, efectueaza transport de marfuri generale, intern si international cu autovehicule de 20 de tone. Pentru mai mult detalii despre serviciile noastre, nu ezitati sa ne contactati.
Ofer spre inchiriere bascula 8x4 bascula cu semiremorca (balena), buldoexcavator si alte utilaje de constructii. Firma efectueaza transporturi cu autobasculante (toate tipurile), transporturi cu autotir prelata.
Societatea noastra are experienta in transportul international de persoane cu o vechime de peste 17 ani si detine autocare SETRA 415 HDH TOP CLASS fabricate in Germania, clasificate trei stele*** cu o capacitate de 50+1+1 de locuri.
Scopul nostru este sa oferim la un pret cazut cu conditii bune de cazare. Pretul este de 10 euro/ noapte / persoana in camere duble. Camera simpla costa 15 euro. Promotie: Daca rezervati 3 nopti in ianuarie, februarie 2011 (weekend exclus) urmatorea noapte primiti cadou. detalii: www.guesthousebudapest.com
Firma ofera transport intern si international de persoane, Romania-Spania, Romania-Anglia-Irlanda, oferirea de bilete de autocar si avion, transport colete. Firma este infiintata din anul 2004, cunoscand o crestere continua.
Efectuam transport auto intern si international pe autotransportoare de 4 pozitii respectiv 2pozitii (special inchis). Transportul autoturismelor este obligatoriu insotit de asigurare marfa pe toata durata transportului.
Firma Sc Alextransactivconstructactiv 2008 Srl se ocupa cu transporturi de marfa la nivel local cat si national. Pentru mai multe detalii despre serviciile noastre, nu ezitati sa ne contactati la numerele de telefon.
Our client is always number one ! Come and join us to discover our romantic country and Little Paris from the East - Bucharest. Getting started in a new country is always a challenge, it is about feeling at home in a new environement and a new culture too. Romania and Bucharest definitely has its plusses, you may have to diga litle deeper. If your first impression is far from good - we assure you - patiance will be rewarded. Come and join our team !
Ofer transport comod, sigur, rapid in functie de trafic. Se fac plecari saptamanale din Timisoara catre destinatia dorita. Maxim 5 persoane, bagaje in limita locului disponibil fara alte taxe. Pretul este in functie de distanta si numarul de pasageri.
Activitatea de baza este transportul de persoane prin: - curse ocazioanle intern extern - cuse in conventie: - transportul muncitorilor la si de la serviciu - transpotrul elevilor la si de la scoala.
Companie infiintata in anul 2002, cu capital 100% romanesc si privat, avand ca domenii de activitate consultanta pentru afaceri si management, activitati de servicii anexe pentru transporturi terestre si transport rutier de marfuri
Firma ofera transporturi internationale de marfuri in regim de grupaj, indiferent de cantitate sau volum, indiferent de loctie sau tara, atat pentru marfurile generale, cat si pentru cele de tip ADR sau chiar frigorifice.
Infiintata in anul 2002, SC Taverna SRL, a cautat sa se impuna pe piata prin oferirea unor servicii de calitate, partenerii de afaceri fiind tratati cu maxima seriozitate si atentie ! Din 2010, societatea noastra si-a propus crearea unei divizii specializata in colectarea, selectarea si recilarea deseurilor menajere provenite din consumul casnic si cele rezultate din mediul industrial. Beneficiind de o echipa tanara, dinamica, pregatita pe acest domeniu, dorim a acorda sprijinul si consultanta necesara derularii programelor de colectare, reciclare si valorificare a deseurilor. Una din primele legi europene in privinta deseurilor este in vigoare din 1975 si ofera statelor Europene un prim plan de orientare in gestiunea deseurilor pentru limitarea producerii acestora si optimizarea tratarii si eliminarii. In Romania, recilarea pe sacara larga a luat amploare odata cu aderarea la UE si automat la legislatia ce priveste gestioanarea deseurilor. Ceea ce ne propunem este gasirea de solutii pentru eficientizarea reciclarii si educarea populatiei si a mediului industrial generator de deseuri in implementarea unor programe care sa duca la o cat mai mica influenta negativa asupra mediului inconjurator. Pana in 2020, statele membre trebuie sa se asigure ca jumatate din deseurile menajere (hartie, metal, plastic, sticla) vor fi reciclate si 70% din cele generate de activitatile in constructii si demolari. Avem de parcurs cinci etape esentiale: informare prevenire recilare reutilizare valorificare eliminare.
Suntem o societate care transporta alimente la domiciliul clientului. Transportul se programeaza pentru a doua zi. Transportul alimentelor se face numai in sectorul 3 din Bucuresti. Societatea livreaza marfuri din supermarket si din piata.
Firma nou infintat ca activitate si transport de marfa mobila mutari cu duba sprinter de 3,5 t, 12 mc la orice destinatie dorita, ieftin si rapid ! Cu dorinta de extindere ! Seriozitatea este pe prim plan !
Firma s-a infiintat in urma acumularii unei vaste experiente in domeniul transporturilor si expeditiiilor nationale si internationale de marfuri. Speram ca prin serviciile noastre sa dam satisfactie tuturor celor care ne cunosc. Noi sigur reusim sa efectuam serviciile noastre intocmai cum va doriti. La cel mai inalt grad de calitate.
Scopul nostru este gasirea celor mai bune solutii in rezolvarea cererilor venite din partea clientilor nostri, precum si dezvoltarea si implementarea unei retele de logistica si distributie in Europa. Organizam transport de marfuri pe teritoriul Romaniei (oriunde in tara) si in Europa (in special Austria, Belgia, Germania, Olanda, Franta, Spania, Marea Britanie, Italia, Luxemburg, Cehia, Irlanda, Slovacia). Site: http://www.fanlogisticgrup.ro/